1 2 3 4 5

Cine trebuie si cine nu trebuie sa utilizeze case de marcat

Discutam la finele anului trecut despre modificarea legislației cu privire la utilizarea aparatelor de marcat fiscale. La finele anului, în bună tradiție românească, Guvernul României prin Ministerul Finanțelor, a publicat în 30 decembrie 2014, ordonanța de urgență 91/2014. Aceasta modifică substanțial OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a se dota cu aparate de marcat fiscale. Pe lângă unele modificări, de bun simț și care tind să ducă la reducerea evaziunii fiscale, Ministerul Finanțelor, a introdus unele sancțiuni aberante, din punctul meu de vedere, sancțiuni ce privesc unele fapte ce, culmea, țin mai mult de distribuitorii aparatelor de marcat fiscale decât de către utilizatori.

Dacă aveți completări, observații sau sugestii legate de acest articol, vă rog să mi le semnalați pentru a completa/modifica cele ce urmează.

Iată, în continuare, o sinteză a modificărilor aduse, cu observații practice adaptate legislației modificate.

Cine trebuie să utilizeze aparate de marcat fiscale?

Există două categorii de persoane ce trebuie să le utilizeze:
– cei care livrează cu amănuntul bunuri  și le încasează în numerar, cu card de debit/credit sau cu substitute de numerar (BVF – bonuri cu valoare fixă, tichete de masă, tichete cadou sau alte tipuri de tichete)
– cei care prestează servicii către populație

Atenție! În cazul comerțului, a livrărilor de bunuri cu amănuntul, nu contează tipul clientului – că e persoană juridică, persoană fizică autorizată sau persoană fizică.

Ce înseamnă livrări cu amănuntul? Conform legislației din România comerțul cu amănuntul/de detail – activitatea desfăşurată de comercianţii care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora, iar comerțul cu ridicata – activitatea desfăşurată de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari în scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali şi colectivi.

Din păcate ordonanța cu privire la case de marcat se referă la modalitate de livrare a bunurilor nu la tipul de comerț. Totuși putem presupune, în mod rezonabil, că livrări cu amănuntul efectuează cei care îndeplinesc, cumulativ, două condiții esențiale:
1. sunt autorizați să efectueze comerț cu amănuntul
2. clienții sunt, în marea majoritate, persoane fizice și nu clienți profesionali

Cine nu trebuie să utilizeze case de marcat?

a) comerțul ocazional cu produse agricole din producție proprie efectuat de către producătorii agricoli individuali, autorizați în condițiile legii, în piețe, târguri, oboare sau în alte locuri publice autorizate;
b) vânzarea de ziare și reviste prin distribuitori specializați;
c) transportul public de călători în interiorul unei localități pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum și cu metroul;
d) activitățile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii – bilete de acces la spectacole, muzee, expoziții, târguri și oboare, grădini zoologice și grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc şi altele similare;
e) activitățile de asigurări și ale caselor de pensii, precum și activitățile de intermedieri financiare, inclusiv activitățile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate activităţile de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decât operațiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta instituțiilor de credit, aparținând acestor instituții;
f*) activitățile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăți comerciale;
g*) vânzarea obiectelor de cult și serviciile religioase prestate de instituțiile de cult;
h*) comerțul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum și prin corespondență, cu excepția livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi unitățile de alimentație publică, pe bază de comandă;
i*) serviciile de instalații, reparații şi întreținere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
j*) vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către agențiile de turism, definite potrivit legii;
k*) încasarea la domiciliul clientului a contravalorii energiei electrice și termice, a gazelor naturale, a apei, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poștă și curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de Internet;
l*) efectuarea lucrărilor de construcții, reparații, amenajări și întreținere de locuințe;
m) serviciile de transport feroviar public de călători în trafic intern și internaţional, prestate de societăți comerciale persoane juridice române, pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii;
n) activitățile de jocuri de noroc desfășurate cu mijloace tehnice de joc ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
o) serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
p) livrările de bunuri sau serviciile efectuate prin automatele comerciale ce funcționează pe bază de acceptatoare de bancnote sau monede și conțin un sistem de contorizare electronic și/sau mecanic, ca parte integrată constructivă din automat, care să permită înregistrarea, evidențierea și controlul sumelor încasate, cu excepția livrărilor de produse energetice, astfel cum sunt definite în titlul VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
q) comerțul de tip cash and carry desfășurat de comercianții care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul utilizării acestora ca produse consumabile.

O mențiune pentru transportul de călători: doar cel în interiorul localităților este exceptat, transportul rutier intra-localități nu este exceptat de utilizarea caselor de marcat.